99 ani de nikon – Scurta istorie Nikon

Astazi se implinesc 99 de ani de existenta a companiei Nikon. Pe data 25 iulie 1917, lua nastere Nippon Kōgaku Kōgyō K.K., o companie ce producea intrumente optice. Această companie este cunoscută în lumea întreagă sub numele „Nikon”,

Puţină lume ştie că Nikon a produs toate obiectivele folosite în camerele Canon până în 1948, an în care a fost lansată pe piaţă prima cameră foto a companiei Nippon, sub numele de „Nikon I”. Numele „Nikon” fusese ales în 1946 de reprezentanţii companiei şi reprezenta o evoluţie a brandului „Nikkor”, folosit anterior.

Documentul ce atestă înregistrarea brandului „Nikkor”

Modelul Nikon I a fost urmat de Nikon M şi Nikon S în 1949, iar în 1950 obiectivele şi camerele Nikon au devenit cunoscute şi în Occident în urma publicării unui articol laudativ în cel mai important ziar din SUA, The New York Times.

David Douglas Dunca a publicat un articol de 10 pagini în revista „Popular Photography” în care a lăudat obiectivele Nikkor şi aparatele foto Nikon, relatând cum le descoperise în timpul şederii sale în Japonia. Articolul publicat în numărul din martie 1951 al revistei avea să stea la baza succesului extraordinar al companiei Nikon, făcând celebre în întreaga lume obiectivele Nikkor şi camerele foto produse de companie.

La scurt timp, Nikon înfiinţează „Clubul Nikkor” pentru a promova cultura fotografică, iar în 1953 înfiinţează Nikon Optical în SUA, pentru a importa produse şi pentru a efectua cercetări de piaţă.

În 1957 este lansat Nikon SP, un rangefinder inovator. În premieră, aparatul era dotat cu marcaje colorate şi luminate pe vizorul cu magnificare, ceea ce facilita procesul de vizare chiar şi în cazul în care lumina era foarte slabă.

Nikon SP

Acest model era cel mai avansat aparat foto cu telemetru de la acea vreme, depăşind camerele germane, care erau cele mai respectate în perioada respectivă. Pe lângă vizorul revoluţionar, modelul SP era dotat cu o cortină din titaniu, un vizor suplimentar ce putea fi folosit pentru lungimi focale mai mici de 35 de mm şi un temporizator. De asemenea, era primul model Nikon dotat cu levier de avans al filmului.

Doi ani mai târziu, în 1959, Nikon avea să lanseze prima sa cameră SLR (single-lens reflex), Nikon F, o nouă provocare la adresa dominaţiei aparatelor germane. Acest model avea să schimbe istoria industriei foto mondiale – însă povestea acestui aparat o vom descoperi în episodul următor.

In 1959, Nikon a lansat prima sa cameră SLR (single-lens reflex), sub numele Nikon F. Modelul a fost rezultatul a patru ani de eforturi depuse de compania japoneză, care întrevăzuse potenţialul camerelor de tip SLR.

Modelul Nikon F

La acea vreme, aparatele SLR nu erau populare în rândul profesioniştilor, care le percepeau ca fiind dificil de utilizat. Printre motive se regăseau: faptul că nu erau dotate cu o diafragmă automată, că oglinda rămânea blocată după fotografiere (obturând astfel imaginea din vizor până la avansarea filmului) şi faptul că vizorul nu cuprindea întreg cadrul. Pe lângă toate aceste dezavantaje, faptul că aparatele SLR nu beneficiau de aceeaşi gamă de obiective şi accesorii a făcut ca profesioniştii din domeniul fotografiei care lucrau pe peliculă de 35 de milimetri să apeleze la rangefindere, de multe ori de origine germană.

Cu toate acestea, specialiştii Nikon au realizat că aparatele SLR prezentau un mare avantaj faţă de rangefindere: nu aveau nevoie de instrumente suplimentare pentru a permite folosirea unui obiectiv telephoto cu o lungime focală de 135 de milimetri sau mai mare. De aceea, japonezii au hotărât să lanseze un program de dezvoltare dedicat camerelor SLR.

Construcţia lui Nikon F se baza pe cea a rangefinderului Nikon SP, asemănarea dintre cele două modele fiind vizibilă în următorul film:

În ciuda similitudinii, Nikon F se lăuda cu primul vizor din lume care oferea acoperire integrală a cadrului.

Când a fost lansat pe piaţă Nikon F, în 1959, tehnologia SLR nu era luată în serios, mai ales în dacă provenea din Japonia. În ciuda faptului că primele două modele lansate de Nikon pe piaţa americană, S2 şi SP, fuseseră bine primite, tehnologia japoneză nu era apreciată la acea vreme, fiind asociată cu „calităţi” precum lipsa fiabilităţii şi designul defectuos. Această percepţie avea să fie schimbată radical de Nikon.

Nikon a rezolvat problemele asociate SLR-urilor în două moduri: mai întâi, a eliminat toate elementele care făceau ca aceste camere să fie considerate greoaie, iar apoi a oferit publicului primul sistem complet de obiective şi accesorii. La numai câţiva ani după lansarea modelului Nikon F, profesioniştii puteau să achiziţioneze obiective cu distanţe focale cuprinse între 6 mm şi 600 mm, vizoare variate, ecrane de focalizare interschimbabile şi accesorii pentru fotografii din domenii diverse (inclusiv microfotografie sau astrofotografie). De aceea, Nikon F era un sistem ideal atât pentru amatori, cât şi pentru profesionişti.

Gama variată de obiective oferite fotografilor, mult mai cuprinzătoare şi mai diversă în comparaţie cu cea aferentă SLR-urilor concurente, precum şi sistemul modular ce permitea camerei să se adapteze la orice sarcină posibilă au făcut ca aparatele Nikon să ajungă cele mai folosite de fotografii profesionişti. Cu timpul, SLR-urile din seria F au devenit aparatele preferate ale fotoreporterilor, fiind folosite cu predilecţie în Războiul din Vietnam şi cu ocazia lansărilor navetelor spaţiale din programele Mercury, Gemini şi Apollo. De altfel, un fapt puţin cunoscut este acela că la bordul misiunii lunare Apollo 15, care a efectuat cea de-a patra aselenizare din istoria omenirii, se găsea şi un SLR din seria Nikon F.

Poate că astăzi modelul Nikon F nu mai impresionează, însă lansarea acestei camere foto avea să se dovedească un moment istoric, fiind un exemplu clasic al modului în care balanţa puterii dintr-o industrie se poate schimba pe neaşteptate.

Producătorii germani dominau industria aparatelor fotografice de 35 de milimetri, iar cele câteva modele lansate de Nikon cu câţiva ani înainte erau destinate mai ales persoanelor pentru care fotografia era un hobby. Nikon F era, însă, ideal pentru un fotograf profesionist, oferind o soluţie completă. Modelul lansat pe piaţă de Nikon era însoţit de o gamă largă de obiective şi accesorii, satisfăcând toate nevoile fotografilor profesionişti. De asemenea, era fiabil, rezistent şi prezenta un alt mare avantaj: costa mult mai puţin decât celelalte SLR-uri, permiţând ca un număr tot mai mare de oameni să aibă şansa de a folosi un aparat profesionist.

Acest model era conceput pentru a fi cât mai uşor de utilizat, prezentând numeroase schimbări inovatoare în acest sens. Printre inovaţiile aduse de Nikon F se număra şi faptul că era primul SLR de 35mm care permitea ataşarea unui motor electric, acest sistem de avansare permiţând fotografului să obţină 4 cadre pe secundă. Această inovaţie, alături de faptul că Nikon oferea un număr foarte mare de obiective, a făcut aparatul Nikon F foarte popular în rândul fotojurnaliştilor.

Pentru unii jurnalişti, acest aparat s-a dovedit a fi mai mult decât comod. Celebrul fotograf Don McCullin îşi datorează viaţa unui Nikon F. Fotojurnalistul american realiza în 1970 un reportaj din mijlocul războiului civil ce se defăşura în Cambodgia, când un glonţ rătăcit a pornit în direcţia sa. Norocul lui McCullin a fost că proiectilul s-a oprit în elementul de titaniu din aparatul Nikon F.

Fiabilitatea acestui aparat a făcut ca Nikon F să fie adoptat, treptat, de tot mai mulţi fotografi profesionişti americani şi europeni, care renunţau la vechile camere germane. Acest lucru a făcut ca în anii ‘60 o bună parte din imaginile laureate cu prestigiosul premiu Pulitzer să fie realizate cu aparate Nikon. Una dintre fotografiile care au făcut istorie a fost realizată de Eddie Adams în 1968. Imaginea capturată cu un Nikon F surprindea momentul în care un prizonier Vietcong era executat cu un revolver de către un general de poliţie vietnamez. Pentru că a surprins brutalitatea aliaţilor trupelor americane, imaginea a jucat un rol important în decizia retragerii SUA din război şi l-a convins pe preşedintele american Jimmy Carter să acorde azil politic unui număr record de 200.000 de vietnamezi.

Succesul fără precedent al acestei camere în rândul jurnaliştilor a făcut ca Nikon să devină sinonim, în rândul profesioniştilor, cu fotografia de acţiune. De-a lungul anilor ‘60 şi ‘70, aparatul Nikon F avea să fie folosit de fotografii din întreaga lume, fie că era vorba de alpiniştii care cucereau Himalaya, de cei care documentau salturile de la 10.000 de metri altitudine ale paraşutiştilor din trupele puşcaşilor marini, sau, pur şi simplu, de fotografii revistei franceze „Paris Match”.

Modelul Nikon F a rămas în producţie timp 14 ani, iar numărul de aparate foto produse între 1959 şi 1974 a fost un veritabil record: 862.000. Aşadar, SLR-ul lansat de Nikon a adus democratizarea fotografiei, făcând ca această activitate rezervată doar unui număr restrâns de cunoscător să devină accesibilă oricărui pasionat. Aceasta a fost cheia revoluţiei SLR realizate de Nikon: fotografia era de acum pentru oricine, oriunde.

Acest documentar oferă mai multe detalii despre modul în care a fost conceput legendarul aparat Nikon F:

Cel de-al doilea Război Mondial fusese un prilej de ostracizare pentru Japonia, ţară ce a primit oprobriul majorităţii ţărilor de pe glob în urma campaniei din Asia de Sud-Est. În 1964 urmau să aibă loc la Tokyo Jocurile Olimpice de Vară, care reprezentau o oportunitate extraordinară pentru revenirea ţării pe harta internaţională, dat fiind că Olimpiadele erau, la fel ca astăzi, unele dintre cele mai mediatizate evenimente ale anului.

Nikon a considerat JO de la Tokyo ocazia ideală pentru a demonstra capacitatea camerelor sale foto în faţa sutelor de fotojurnalişti, cei mai buni din lume, ce aveau să fie prezenţi cu această ocazie.

În anii ‘50, aparatele şi obiectivele produse de compania japoneză Nikon începeau să fie din ce în ce mai apreciate de fotografii prestigioasei reviste LIFE. În acelaşi timp, aparatele pe film de 35 mm au devenit din ce în ce mai populare în rândul fotografilor din domeniul jurnalismului grafic. Această tranziţie a avut loc înainte de JO din 1964, astfel că la Olimpiada din Tokyo peste 80% dintre fotojurnalişti foloseau aparate de 35 mm, cele mai multe fiind Nikon. Ritmul accelerat în care camerele de 35 de milimetri au fost adoptate poate fi explicat prin facilităţile oferite: o ofertă amplă de obiective, blitz electronic şi alte accesorii care permiteau developarea rapidă a filmului de 35 mm.

Pentru că Olimpiada aducea laolaltă fotojurnalişti din toate ţările lumii, acest eveniment reprezenta o veritabilă competiţie între ei. Fiecare dintre reprezentanţii presei de pe mapamond dorea să prezinte cele mai interesante fotografii, să surprindă momentele definitorii ale Jocurilor Olimpice. Din acest motiv, publicaţiile şi agenţiile de presă au achiziţionat pentru fotojurnaliştii trimişi la faţa locului cele mai noi şi mai performante echipamente.

Majoritatea companiilor au optat pentru camerele de 35 mm Nikon SP, dotate cu obiective cu unghi larg, şi Nikon F, pentru obiectivele telephoto. Pentru că numărul locaţiilor din care se putea fotografia era limitat de oficialităţi, fotojurnaliştii aveau nevoie de un aparat foto versatil, capabil să folosească numeroase obiective. Din acest motiv, aparatul Nikon F şi obiectivele Nikkor au jucat un rol central. Deoarece Nikon F dispunea de cea mai mare varietate de obiective, acest aparat permitea pentru prima dată unui fotograf să stea în tribună pentru a surprinde prim-planul câştigătorului, dar şi să coboare lângă linia de finiş pentru un cadru larg cu toţi participanţii. Din acest motiv, tribunele erau înţesate de teleobiective Nikkor, iar aparatul Nikon F era în mâinile majorităţii jurnaliştilor. Acesta a fost omniprezent mai ales datorită unei dotări opţionale: motorul de avans automat al filmului F36, a cărui viteză de până la 4 cadre pe secundă era foarte utilă în fotografia sportivă.

Succesul Nikon la Olimpiada de la Tokyo a fost dat şi de serviciile companiei japoneze. Pentru prima dată, compania Nikon oferea profesioniştilor servicii de întreţinere şi consultanţă pentru camerele foto. Reprezentanţii firmei japoneze au înfiinţat un punct de lucru dedicat prestării acestor servicii imediat lângă Stadionul Atletic Naţional, astfel că toţi fotojurnaliştii care documentau competiţiile aveau acces la el. Mai mult, reprezentanţii Nikon au înfiinţat un centru de presă în cadrul serviciului, astfel că jurnaliştii ce aşteptau finalizarea inspecţiei tehnice puteau să se informeze în acelaşi timp cu privire la rezultatele competiţiilor din cadrul Jocurilor Olimpice. Serviciile oferite de Nikon s-au dovedit atât de populare, încât compania japoneză a decis să le ofere la toate marile competiţii sportive ce au avut loc din 1964 până acum, acest efort concretizându-se în serviciul pentru fotografii profesionişti cunoscut astăzi sub numele de Nikon Professional Services (NPS).

Cel mai important aspect al acestui sistem modular era posibilitatea de a „actualiza” aparatul foto, aducându-l la zi din punct de vedere tehnic, fără a fi necesară o schimbare a body-ului. Acest sistem SLR avea să se dovedească util în numeroase rânduri, iar unul din momentele cheie în care şi-a demonstrat ingeniozitatea a fost introducerea vizorului Photomic.

Primul aparat Nikon F nu avea posibilitatea de a măsura expunerea şi nici nu putea să coreleze viteza de declanşare cu diafragma obiectivului şi cu sensibilitatea filmului (ASA). De aceea, pentru o aproximare cât mai corectă a acestei corelări fotograful trebuia să folosească un exponometru extern. La scurt timp însă, în 1962, Nikon a lansat pe piaţă un nou vizor care permitea măsurarea intensităţii luminii şi corelarea celor trei valori cheie: timpul de expunere, diafragma şi sensibilitatea.

Vizorul Photomic (a cărui denumire a fost preluată şi de aparatul Nikon F pe care era montat) era dotat în partea frontală cu o celulă mică din sulfat de cadmiu (CdS) cu ajutorul căreia era măsurată intensitatea luminii. Folosind un impuls electric transmis de cele două baterii cu mercur aflate sub butonul rotativ care regla timpul de expunere şi sensibilitatea filmului, aparatul reuşea să indice cu un grad mare de precizie corectitudinea expunerii. În acest scop se folosea un indicator cu ac care nu era vizibil în vizor, ci doar într-o fereastră de mici dimensiuni situată pe partea superioară a aparatului.

Inginerii Nikon au găsit o soluţie ingenioasă prin care corelau timpul de expunere şi sensibilitatea filmului cu diafragma: au cuplat vizorul Photomic cu obiectivul prin intermediul unei mici excrescenţe de metal pe care au adăugat-o inelului de diafragmă. Cu siguranţă, toţi pasionaţii fotografiei au văzut cândva obiective Nikon mai vechi care se asemănau cu cel din imagine. „Urechile” care pot fi observate în fotografie cuplau inelul de diafragmă cu un pin aflat sub partea frontală a vizorului Photomic. În acest mod, diafragma putea fi controlată direct de pe aparatul foto. Modul în care vizorul şi obiectivul se cuplează poate fi observat în imaginea de mai jos.

Primul model de vizor Photomic lansat pe piaţă de Nikon a fost foarte apreciat de fotografii care îşi doreau un mod mai facil de calculare a expunerii, motiv pentru care Nikon Photomic a fost foarte des utilizat în perioada Jocurilor Olimpice de la Tokyo, din 1964. Vă prezentăm două spoturi publicitare din această perioadă:

Producţia vizorului Photomic a fost oprită în 1965, următorul model din gamă fiind Photomic T. Nikon a reuşit să perfecţioneze acest tip de vizoare, tot mai performante, astfel încât ele permiteau măsurarea expunerii TTL (prin obiectiv) cu vizibilitate direct în vizor. Modelul de vizor Photomic FTn, produs începând cu anul 1968, a stat la baza primului aparat realizat de Nikon pentru NASA în 1971.

ncă de la început, una din priorităţile Nikon a fost producerea de aparate foto care să poată fi utilizate în cele mai dificile condiţii, fie că era vorba de praful şi arşiţa tipice deşertului sau de frigul şi umiditatea ce caracterizează zonele din apropierea Cercului Polar.

Chiar şi înainte să lanseze pe piaţă primul său aparat SLR, Nikon  F, Nippon Kogaku K.K. s-a preocupat să ofere fotografilor oportunitatea de a-şi practica pasiunea chiar şi în situaţii deosebite – spre exemplu, sub apă. De aceea, în 1956 compania japoneză a lansat sub numele Nikon Marine prima carcasă subacvatică pentru aparatul foto rangefinder Nikon S2. În următorii ani, carcasa Nikon Marine a fost modificată pentru a putea fi utilizată împreună cu toate modelele rangefinder Nikon. De asemenea, pentru a oferi fotografilor pasionaţi mai multe posibilităţi, Nikon a lansat obiective subacvatice speciale.

Puţină lume ştie povestea interesantă a primului aparat produs de Nikon ce putea fi folosit sub apă fără a mai fi necesare carcase sau alte elemente de protecţie. Istoria lui începe cu un personaj cunoscut în întreaga lume: naturalistul Jacques-Yves Cousteau. Francezul era preocupat la finalul anilor ‘50 de fotografierea vieţii submarine şi avea nevoie de o soluţie tehnică viabilă prin care să-şi realizeze dorinţa. Exploratorul s-a lovit în scurt timp de problema inexistenţei opticii necesare unui astfel de aparat. De aceea, Cousteau a apelat la Nikon, compania japoneză angajându-se să se implice în dezvoltarea unui aparat subacvatic.

În 1960, cele două părţi au anunţat succesul colaborării lor, urmarea fiind lansarea pe piaţa franceză a aparatului Calypso. Numele camerei foto era cel purtat şi de faimoasa navă de cercetare a lui Jacques-Yves Cousteau, denumită după nimfa Calypso din mitologia greacă. Aparatul foto a continuat să fie vândut sub acest nume în Paris până în 1962, când Nikon a decis să preia complet producţia, pe care mutat-o în Japonia. Din 1963, acest aparat avea să poarte numele Nikonos, fiind aproape identic cu originalul Calypso.

Camera Nikonos 1 a fost lansată pe piaţă în august 1963 la un preţ de 28.500 de yeni, fiind foarte bine primită în numeroase industrii. Ea a fost lăudată şi de pasionaţii fotografiei subacvatice, dar şi de  specialiştii implicaţi în cercetarea universitară, în inginerie civilă şi în ştiinţele oceanelor. Aparatul putea fi folosit până la adâncimea de 50 de metri şi rezista la temperaturi de până la -20 de grade Celsius.

De asemenea, Nikonos era cel mai uşor şi mai compact aparat subacvatic de pe piaţă, neavând nevoie de carcase suplimentare sau de sigilii care să-l protejeze împotriva apei. Dimensiunile reduse făceau camera foto uşor de folosit, iar rezistenţa la presiune, coroziune şi  umiditate făceau din Nikonos o cameră „all-weather”, ideală nu doar sub apă, ci şi în condiţiile dificile  întâlnite uneori pe uscat.

Încadrarea se făcea printr-un vizor special, însemnat cu dimensiunile cadrului în funcţie de lungimea focală utilizată şi avea corecţie paralaxă. Obiectivul de kit era un Nikkor UW-35mm f/2.5.

Nikonos 1 a fost produs până în anul 1968, când a fost lansată cea de-a doua versiune a modelului. Această serie de aparate rezistente la apă a continuat până în anii ‘90, când Nikon a produs singurul său SLR subacvatic, Nikonos 5.

Nikon a reuşit de-a lungul celor peste 50 de ani de activitate în industria fotografică să stabilească numeroase premiere mondiale. Lista tuturor inovaţiilor realizate de producătorul japonez este prea lungă pentru a fi prezentată aici, astfel că vom enumera doar cele mai importante premiere mondiale, care au avut un impact semnificativ asupra domeniului fotografiei.

1957 – Nikon SP: această cameră foto oferea primul vizor universal pentru aparatele rangefinder cu marcaje între 28-135mm. Până la acest model, vizoarele nu ofereau indicaţii despre zona încadrată în cazul tuturor obiectivelor compatibile cu camera foto, astfel că, de multe ori, încadrarea se făcea aproximativ.

1959 – Nikon F: este primul sistem SLR complet, fiind dotat cu primul vizor din lume ce oferea o acoperire de 100% a cadrului şi care avea un diametru mare al monturii. Această cameră foto a revoluţionat fotografia, fiind considerată primul SLR modern.

1967 – Nikon F Photomic TN: această cameră foto era dotată cu primul sistem de măsurare central-evaluativ, mod de măsurare folosit şi astăzi de aparatele profesioniste DSLR.

1967 – Nikkor Auto 24mm f/2.8: obiectivul lansat de Nikon a fost primul dotat cu un sistem CRC (Close Range Correction), ce permitea focalizarea pe subiecţi aflaţi la distanţe mici de aparatul foto şi permitea obţinerea unor imagini de calitate mai înaltă. Nikon foloseşte şi astăzi la obiectivele sale acest sistem extrem de apreciat de fotografii din întreaga lume.

1973 – Nikkor 300mm f/2.8: acesta a fost primul obiectiv din istorie ce folosea sticlă ED (Extra-low Dispersion). Această sticlă cu dispersie scăzută a devenit celebră cu timpul, deoarece performanţele optice obţinute cu ajutorul său erau net superioare celor obţinute cu florit, materialul folosit de ceilalţi producători de obiective. Pe lângă performanţă, sticla ED avea şi avantajul rezistenţei sporite în comparaţie cu floritul. Sticla ED este una din numeroasele inovaţii ce au făcut ca Nikkor să capete renumele de cel mai performant sistem optic folosit în fotografia profesională.

1975 – Zoom-Nikkor 28-45mm f/4.5: la doar doi ani după primul obiectiv cu sticlă ED, Nikon a stabilit o nouă premieră mondială prin lansarea primului obiectiv zoom grandangular.

1980 – Nikon F3: această cameră foto era dotată cu primul sistem de măsurare TTL integrat în corpul aparatului. Până la această inovaţie Nikon, sistemele de măsurare erau încorporate în vizor. La Nikon, vizoarele erau interschimbabile, astfel că în funcţie de vizorul ataşat fotograful putea beneficia sau nu de un sistem de măsurare şi de programe automate de fotografiere precum prioritatea de diafragmă.

1983 – Nikon FA: primul sistem de măsurare matricială. În zilele noastre, acesta este unul dintre cele mai folosite moduri de măsurare, mai ales în cazul fotografiei de acţiune.

1986 – Nikkor 50mm f/1.8S: primul obiectiv din istorie dotat cu propriul CPU, care punea la dispoziţia camerei foto date suplimentare.

1988 – Nikon F-801: primul aparat cu o viteză de declanşare de 1/8000s.

1989 – Nikon TW20QD: prima cameră din lume cu sistem de reducere a efectului de ochi roşii.

1992 – Nikonos V: primul aparat SLR subacvatic. Această cameră foto a încheiat seria de succes a aparatelor subacvatice Nikonos, ce au debutat în anii ’60 graţie unei colaborări cu faimosul naturalist francez Jacques-Yves Cousteau.

1994 – Nikon Zoom 700 VR QD: primul aparat foto din lume dotat cu un sistem de reducere a vibraţiilor.

1999 – Nikon D1: Primul DSLR modern realizat de un singur producător. Până la apariţia acestei camere foto au existat o serie de modele DSLR compuse dintr-un SLR obişnuit şi un spate digital. Nikon a realizat mai multe modele de acest tip în colaborare cu Kodak înainte de lansarea Nikon D1.

2005 – COOLPIX P1: primul aparat foto cu wi-fi incorporat.

2005 – COOLPIX 7900: prima cameră foto din lume dotată cu un sistem de detecţie a feţei (face-priority).

2008 – Nikon D90: primul aparat DSLR cu mod dedicat de filmare.

2009 – COOLPIX S1000pj: primul aparat foto dotat cu proiector integrat.

Alături de celelalte premiere mondiale realizate de Nikon de-a lungul timpului, primul DSLR din istorie dotat cu mod de filmare: D90. Mai puţin cunoscut este faptul că Nikon a produs în anii ‘60 şi ‘70 camere video cu film de 8 mm concepute pentru utilizatorii amatori.

Nikon a produs în masă 9 modele de camere video, toate fiind construite pentru film de 8 mm.

Primul prototip de cameră video Nikon a apărut în 1959, după eforturi de dezvoltare ce au durat 3 ani. Modelul era gândit pentru film de 16 mm (double 8) şi dispunea de 3 obiective separate,  CINE-NIKKOR 6.5 mm f/1.8, 13 mm f/1.8 şi 38 mm f/1.8, ce puteau fi schimbate rapid prin rotirea turelei pe care erau aşezate. Prototipul avea capacitatea de a filma cu viteze cuprinse între 16 cadre pe secundă şi 64 de cadre pe secundă, astfel că utilizatorii puteau realiza şi filme în slow-motion. De asemenea, camera era dotată cu o celulă de seleniu prin intermediul căreia se putea controla cu uşurinţă valoarea expunerii.

Nikkorex 8 a fost primul model produs în masă, fiind lansat pe piaţă în toamna anului 1960. Camera avea un scop simplu: să permită oricui să realizeze înregistrări video de calitate, cu un cost scăzut, prin simpla apăsare a unui buton. Modelul era mult mai simplu decât prototipul, oferind un singur obiectiv, de 10mm f/1.8, şi o cadenţă unică de 16 cadre pe secundă. Camera Nikkorex 8 prezenta însă câteva tehnologii revoluţionare pentru acea perioadă: funcţiona cu doar 4 baterii AA de 1,5V şi era dotată cu o celulă fotosensibilă de cadmiu pentru reglarea expunerii. Camera produsă de Nikon a fost foarte bine primită de public, astfel că lunar erau produse aproximativ 3.000 de exemplare.

Nikkorex 8

Acest concept a fost îmbunătăţit în următorii ani prin modelele Nikkorex 8F, care oferea un vizor reflex şi, ulterior, Nikon-zoom 8, prima cameră video cu zoom lansată de Nikon. Acest model dispunea atât de un obiectiv 8-32mm f/1.8 cât şi de un obiectiv reflex, fiind îmbunătăţită apoi şi cu un obiectiv 8-45mm f/1.8.

În 1965, apariţia filmului de 8 mm Type-S schimba radical industria camerelor video, aducând un sistem mult mai simplu pentru încărcarea şi utilizarea filmului. În acest context, compania Nikon hotărăşte să îşi schimbe politica de producţie, concentrându-se mai degrabă asupra modelelor high-end şi oprind totodată producţia de modele low-end, precum Nikkorex 8. La scurt timp, Nikon lansează primul model nou dedicat amatorilor avansaţi: Nikon 8X Super Zoom (cu obiectiv 7.5-60mm 1.8). Noua cameră prezintă o formă radical schimbată, mult mai apropiată de cea de azi a camerelor video high-end.

Nikon 8X Super Zoom

În 1967, Nikon lansează ceea ce avea să se dovedească unul dintre cele mai importante concursuri de film din lume ale deceniului: Nikon 8 mm Movie Contest. Competiţia sublinia schimbarea de direcţie a Nikon în ceea ce priveşte producţia de camere video, acestea fiind destinate mai ales amatorilor avansaţi şi tinerilor regizori.

Principala problemă pe care o aducea noul tip de film de 8 mm era faptul că trebuia întors la jumătatea filmării. Nikon a conceput un sistem care a revoluţionat istoria filmului de 8 mm, permiţând înregistrarea pe toată lungimea filmului fără a mai fi nevoie de scoaterea filmului din aparat. În ciuda faptului că a brevetat această invenţie (sistemul R), Nikon a permis utilizarea sa de către ceilalţi producători, astfel că sistemul a devenit standard pentru filmul de 8 mm.

Următoarele modele de camere video produse de Nikon aveau incorporat în nume litera R, pentru a aminti de sistemul de întoarcere brevetat: R8 Super Zoom şi R10 Super Zoom, acestea fiind lansate pe piaţă la finalul anilor ’70.

Nikon R8

Nikon a părăsit industria filmului odată cu apariţia casetei video şi cu dispariţia camerelor cu peliculă pentru amatori, dar a revenit cu modelul Nikon D90 în anul 2008. În toată această perioadă, compania japoneză a continuat să producă obiective pentru camerele video profesionale, acestea fiind folosite mai ales în cadrul producţiilor cinematografice de amploare.

Istoria aparatelor nikon digitale este inca in scriere si la ea luam parte.

High-end Professional 

• Nikon D1, DX sensor, June 15, 1999 – Discontinued
• Nikon D1X, DX sensor, February 5, 2001 – Discontinued
• Nikon D1H, DX sensor, high speed, February 5, 2001 – Discontinued
• Nikon D2H, DX sensor, high speed, July 22, 2003 – Discontinued
• Nikon D2X, DX sensor, September 16, 2004 – Discontinued
• Nikon D2HS, DX sensor, high speed, February 16, 2005 – Discontinued
• Nikon D2XS, DX sensor, June 1, 2006 – Discontinued
• Nikon D3, FX/Full Frame sensor, August 23, 2007 – Discontinued
• Nikon D3X, FX/Full Frame sensor, December 1, 2008 – Discontinued
• Nikon D3S, FX/Full Frame sensor, October 14, 2009 – Discontinued
• Nikon D4, FX/Full Frame sensor, January 6, 2012 – Discontinued
• Nikon D4S, FX/Full Frame sensor, February 25, 2014
• Nikon D5, FX/Full Frame sensor, January 5, 2016

• Nikon D100, DX sensor, February 21, 2002 – Discontinued
• Nikon D200, DX sensor, November 1, 2005 – Discontinued
• Nikon D300, DX sensor, August 23, 2007 – Discontinued
• Nikon D300S, DX sensor, July 30, 2009 – Discontinued
• Nikon D500, DX sensor, January 5, 2016
• Nikon D700, FX/Full Frame sensor, July 1, 2008 – Discontinued
• Nikon D800, FX/Full Frame sensor, February 7, 2012 – Discontinued
• Nikon D800E, FX/Full Frame sensor, April 2012 – Discontinued
• Nikon D600, FX/Full Frame sensor, September 13, 2012 – Discontinued
• Nikon D610, FX/Full Frame sensor, October 2013
• Nikon Df, FX/Full Frame sensor, November 2013
• Nikon D810, FX/Full Frame sensor, June 2014
• Nikon D750, FX/Full Frame sensor, September 11, 2014
• Nikon D810A, FX/Full Frame Sensor, February 2015

Midrange and professional DX sensor

• Nikon D70, January 28, 2004 – Discontinued
• Nikon D70S, April 20, 2005 – Discontinued
• Nikon D80, August 9, 2006 – Discontinued
• Nikon D90, August 27, 2008- Discontinued
• Nikon D7000, September 15, 2010 – Discontinued
• Nikon D7100, February 21, 2013
• Nikon D7200, March 2, 2015

Upper-entry-level (Consumer) – DX sensor

• Nikon D5000, April 14, 2009 – Discontinued
• Nikon D5100, April 5, 2011 – Discontinued
• Nikon D5200, November 6, 2012
• Nikon D5300, October 17, 2013
• Nikon D5500, January 5, 2015

Entry-level (Consumer) – DX sensor

• Nikon D50, April 20, 2005 – Discontinued
• Nikon D40, November 16, 2006 – Discontinued
• Nikon D40X, March 6, 2007 – Discontinued
• Nikon D60, January 29, 2008 – Discontinued
• Nikon D3000, July 30, 2009 – Discontinued
• Nikon D3100, August 19, 2010 – Discontinued
• Nikon D3200, April 19, 2012
• Nikon D3300, January 7, 2014

Surse/Copyrights : Google, Nikonisti.ro, Descopera.ro